In fiecare zi trec pe langa muzeul satului, este ca o oaza de liniste in haosul Bucurestiului.
Imi da un aer linistitor privelistea satului romanesc, m-as plimba printre capitele de fan si as uita de agenda zilnica, mai mult decat atat, m-as muta intr-una din casele specifice Ardealului.
As aduce-o pe vecina mea scumpa care este ardeleanca sa imi fie vecina si acolo (sa ne imparta mancare specifica si prajituri asa cum facea atunci cand eram mici). As aduce de fapt tot Ardealul acolo in afara de scumpii nostri compatrioti care nu vorbesc nici macar limba romana :), cu sigurantza nu mi-ar muri asa multi neuroni pe zi...
Este incredibil cat de diferiti pot fi oamenii din orasele nordice ale tarii...poti spune ca respectul e la el acasa.
Sper sa ajung zilele astea prin Muzeul Satului, m-as incarca de energie pozitiva.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Smechera mica!!! Te dai bine pe langa ardeleni, nu? Si lui Cristi o sa ii placa, sunt sigura!
Frumos, te pup,
Anca
si mie-mi place acolo
Trimiteți un comentariu